LEGIONarii Maramuresului

De cand i-am vazut pentru prima data pe scena, trupa LEGION s-a aflat tot timpul printre formatiile romanesti din zona “altceva decat Iris, Compact sau Holograf”. Adica tot timpul in Top 10 personal.:) Cand i-am cunoscut eu – prin 1994 sau 1995, nu ma stiu exact – orice Top 10 cu trupele romanesti se alcatuia destul de greu, pentru ca erau foarte multe nume daca nu valoroase, macar interesante.
Cu LEGIONii m-am intalnit in diverse situatii, in diverse locuri din tara, la concerte sau festivaluri. La cate o palinca de Seini – buna-buna, care “face si desface” 😉 – am reluat diverse discutii din locul unde le lasasem acum o luna, doua, 5 luni, poate chiar un an. Pentru mine asta e semnul clar al omeniei si al amicitiei: sa poti relua ceva de acolo de “a ramas”, sa nu duci iar munca grea a construirii “fundatiei”.
Maramureseni orgoliosi – poate asta e si una dintre cauzele sincopelor din activitatea lor – baietii de la LEGION nu s-au lasat pana nu au scos un album bine lucrat, un fel de “cantare a underground-ului”. Merita ascultat! Cititi mai jos un interviu cu Otto Ulmann, chitaristul LEGION.

legion_1

KRUDD REPORT: In luna aprilie 2009, dupa o pauza de 10 ani, ati lansat un nou album, “Black Underground”. De ce atata pauza?

OTTO ULMANN: Salut! Aceasta pauza a survenit datorita schimbarilor care au avut loc in componenta trupei de-a lungul acestor ani. Mai ales la postul de baterist, tobosar, drummer sau cum vrei tu sa -i spunem. Aceste schimbari s-au datorat cooptarii lui Cosmin in trupa ANTRACT, nici nu mai stiu in ce an. El trebuia sa fie acolo cu “norma intreaga” si putea aparea cu noi pe scena doar cand ANTRACT nu avea concert. Noi am mai incercat cativa bateristi – nu prea multi – si nu cu prea mare success. Asa am pierdut cativa ani doar repetand, pentru a putea sa aparem oricand pe scena, sunand bine.

KR: Cat de mult a contat faptul ca ati inregistrat acest album in Ungaria si ca ati semnat un contract cu o casa de discuri ungureasca? Aveti o distributie mai buna, promovarea mai intensa? Daca da, se vad rezultatele?

Otto: Am ales aceasta varianta din dorinta de a inregistra intr-un studio unde sa putem face un salt pozitiv in ceea ce priveste soundul, de a simti aceea placere de a inregistra, aceea atractie pozitiva a tot ceea ce inseamna studio. Nu sa ne inghesuim intr-o camera de bloc, langa un monitor de computer. Daca tot am asteptat 9 ani, eu cred ca acest material suna “binisor”. Nu suntem 100% multumiti ,dar nu cred ca daca l-am fi tras in Romania suna mai bine. Am semnat cu o casa de discuri din Ungaria pentru ca in Romania nu am avut cu cine … si in speranta ca facem un pas inainte si poate pentru a avem sansa sa cantam si pe alte meleaguri [asta ramane de vazut]. Pana acum cei de la Hammer Music au fost foarte seriosi si au respectat intocmai ce au promis. Cand am ajuns acolo prima data ne-am astepat sa vedem un birou cu 2-3 plimbareti, dar mare ne-a fost surprinderea sa vedem o armata de oameni, cu o gramada de treburi de rezolvat, fiecare cu partea lui. Si foarte seriosi.

legion2

KR: Casa voastra de discuri se afla sub palaria unei reviste cunoscute, editia ungureasca a Metal Hammer. De obicei revista – si agentia de booking aferenta – organiza o scena metal la celebrul festival Sziget. Era clar ca, fiind una dintre trupele lor, ar fi trebuit sa aiba tot interesul sa va promoveze. Cum de nu ati cantat la Sziget sau macar la Peninsula, de la Tg. Mures?

Otto: Pentru Peninsula nu am vorbit cu ei si nu cred ca au ceva in comun acolo. Iar la Sziget Fest-ul de anul acesta nu au mai avut scena ca in anii precedenti. Se schimba si acolo vremurile, iar noi am prins exact acest moment… ca de obicei. 😦

legion3

KR: Care sunt momentele – fie bune, fie rele – de care va aduceti cel mai bine aminte din perioada 1995-2000, cand scena metal din Romania era destul de efervescenta, chiar daca la nivel de underground?

Otto: Au fost multe momente frumoase datorita carora nu am renuntat la ceea ce facem. Au fost multe concerte de care ne aducem aminte cu placere, mai ales cele din Satu Mare, a doua noastra casa. Sau de fest-urile de mai demult, cand calatoream cu trenul cate o zi ca sa aparem la un fest sau altul. Nu stiu cate trupe au mai ramas “in picioare” de pe vremea aceea, poate vreo cinci [??]. Erau alte vremuri, oricum eu sunt de parere ca suntem o trupa care traieste pe scena cu adevarat si publicul simte acest lucru

legion4

KR: Aveti doua festivaluri in zona: East West Fest si Samfest. La ambele prezenta publicului a fost sub asteptari, chiar daca au fost nume foarte atractive. Ce se intampla un nord-vestul tarii, a murit rock-ul?

Otto: East West-ul este un fest organizat de componenti LEGION, cei de la DIRTY SHIRT si de o mana de tineri de aici, cu care formam Asociatia Est-Vest. Acest fest nu a avut noroc din start, cand la prima editie am prins o vreme de mizerie, cu furtuna si pana de current; era o editie open air. Dupa care am dus-o numai spre rau, desi am avut cateva trupe bune pe aici, mai din zona underground. Noi nu am avut bani ca sa aducem nume mari, asa ca nu ne pute-am astepta la un public prea numeros. Vrem sa ramanem un fest underground, iar din punctul nostru de vedere editia de anul trecut a fost chiar reusita, cu o atmosfera placuta, chefuri si distractie. La Samfest au fost exact atatia iubitori de rock cati sunt in zona in momentul de fata. Cateodata iti pui intrebarea daca merita efortul fizic si material…

KR: Scena rock autohtona se afla intr-o criza, care pare eterna. Si ca sa fiu in tema cu vremurile pe care le traim [inca ;)], va intreb: Care ar fi in opinia voastra cele mai importante cinci “masuri” pentru iesirea din criza a miscarii rock romanesti?

Otto: Scena rock autohtona are nevoi de public! Si de cluburi unde sa se poata tine concerte in limita decentei minime. Noi de exemplu nu mergem sa cantam in tot felul de “gauri” care se numesc cluburi de rock. Mai bine stam acasa decat sa ne batem joc de noi. Am vazut in Budapesta ce inseamna un club de rock si nu era “cel mai cel”. Decent, curat, aerisit si echipat. Poate ca la Bucuresti nu suna bine cand spun Budapesta, dar avem de invatat. Si ma repet: scena rock romanesca are nevoie de PUBLIC. Acum, este in trend sa mergi numai la concertele trupelor mari de “dincolo”. Acest fenomen nu duce nicaieri. Urmarile se vor vedea mai incolo, sunt sigur. Oricum, LEGION merge mai departe, chiar asa, in conditiile grele de acum [poate grele doar pentru noi]. In 2009, LEGION inseamna Rudi Stauder – voce, Otto Ullmann – chitara, Csaba Szollosy – bass, Cosmin Cadar – tobe, practice aceeasi formula din 1997! BLACK UNDERGROUND-ul sa fie cu voi !!! 🙂

Audio AICI

legion-coperta-la-black-underground

Comandati albumul “Black Underground” la adresa de e-mail legion_marfa@yahoo.com

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s