Haida-ha la Maramu’… Nu ratati EWF 2008!

Posted in Concerts, Rock, frate!!! cu etichete, , , , , , on 10 iulie 2008 by Krudd Report

Afisul editiei din 2008 a EAST WEST FEST a fost definitivat de curand. Se stiu toate trupele care vor evolua in zilele de 8, 9 si 10 august pe scena amplasata in sala de sport a Liceului “Ion Ionescu de la Brad” din Seini, Maramures.

Highlights-urile EWF 2008 sunt prezenta excelentei trupe franceze ETHS, a germanilor de MACHINEMADE GOD si a ungurilor de la SUPERBUTT.

Iata trupele, programarea pe zile urmand a fi definitivata in curand:

Eths (Franta)
Superbutt (Ungaria)
Machinemade God (Germania)
Insane (Ungaria)
Implant Pentru Refuz
Dedicated to (Austria)
Nuke (Ungaria)
Overgarven (Grecia)
Dirty Shirt
Legion
Guerrillas
NOM
Ultimu’ Nivel
Mushroom Story
Antidot
Halat Alb
Echoes From the Deep
Cronic
Smog
Aghast
Oana&Nr.4

Dand click pe numele fiecarei trupe, puteti gasi informatii despre fiecare si asculta cateva melodii.

Bilete:
- 20 lei/zi
- abonamente 3 zile: 50 lei (40 lei cu rezervare); rezervarile se fac AICI
http://www.eastwestfest.com/romana/rezervari.html

- camparea este inclusa in pret.

Patru episoade de inima… black

Posted in Black Metal, Metal cu etichete, , , , on 3 iulie 2008 by Krudd Report

Fara sa ma gandesc unde este creierul, stiu ca sufletul [ala mic si rau] al Black Metal-ului din Norvegia se afla la Oslo. Acolo s-au dus niste baieti sa vada cum sta treaba cu niste greuceni ai genului: 1349, IHSAHN, SATYRICON etc. A rezultat un material dragut, in patru episoade, ca in 666 nu s-a putut. De data asta… :D

Poate ca fanii black metal stiu despre ce vorbesc, dar eu de-abia ce am gasit materialul cu pricina, desi era postat de pe la sfarsitul lunii mai.

Insa pentru cei care nu stie, link-ul asta-i meserie :lol: http://blogs.guitarworld.com/metalkult/videos/norway/?EMC-BT9514612007

Mai bine pe CD, decat in Arene

Posted in Concerts, Metal, Rock, frate!!! cu etichete, , , , on 1 iulie 2008 by Krudd Report

 

Motto: Si am vazut cu ochii mei cel de al III-lea Reych => Queensryche :)

Pentru mine QUEENSRYCHE ramane o trupa care “suna bine pe CD”. Nu ma pot alatura corului entuziastilor care spun ca acest concert a fost super, extra, beton, marfa, nemaintalnit etc, bla, bla. Pentru acest gen de oameni urmatorul concert va fi tot super, extra, beton, marfa, nemaintalnit etc, bla, bla. N-am nimic impotriva carpe diem, insa prefer sa fiu mai rezervat cand impart epitete sau cand arunc superlative. O sa fiu iar impotriva trendului, dar stiu prea bine, de la televizor, cat de mult ne ocupa timpul faptul ca traim in Romania. ;)

Este al treilea concert QUEENSRYCHE la care particip. Primul, in 1991, in acel celebru - pentru multi rockeri romani - Monsters Of Rock de la Budapesta, a fost o dezamagire crunta in ceea ce priveste prestatia nu a trupei QUEENSRYCHE, ci a lui Geoff Tate. Recunosc ca interesul meu major de atunci a fost sa vad METALLICA si AC/DC. Ascultasem pana la demagnetizare casetele cu “Operation: Mindcrime” si “Empire” si mare mi-a fost dezamagirea cand am dat peste un Geoff Tate care a falsat in mod repetat… Insa restul echipei a sunat brici, cu un Chris DeGarmo impecabil. Mi s-a parut ca Tate era un tanar aspirant la actorie, care incerca sa treaca proba de admitere. Iar in comisia de admitere erau eroii din filmul [parca] “BD in alerta”, “neinduratorii” Trandafir, Patraulea si Gogu, care l-au trecut doar ca avea pile la partid.

Episodul doi s-a petrecut in 2004, cand QUEENSRYCHE a deschis pentru JUDAS PRIEST. Mi-am zis ca in 1991 eram mai mic, n-am vazut/auzit bine si eram focusat pe alte trupe. Trecusera ceva ani, ascultasem multe muzici, participasem deja la multe alte mari concerte si, sa zic asa, capatasem ceva experienta. Insa pentru mine, cea de-a doua “descalecare” in fata QUEENSRYCHE n-a fost diferita cu nimic fata de prima. Asa ca, copy/paste: … si mare mi-a fost dezamagirea cand am dat peste un Geoff Tate care a falsat in mod repetat… Insa restul echipei a sunat brici, cu un Chris DeGarmo impecabil. Mi s-a parut ca Tate era un tanar aspirant la actorie, care incerca sa treaca proba de admitere…

Episodul trei, cel de ieri, mi-a lasat aceeasi impresie ca si precedentele, cu exceptia - MAREA exceptie - ca Tate nu a mai falsat ca “in vremurile de altadata”. Insa a ramas acelasi cabotin. Cabotin, cabotin, dar un cabotin mediocru. Ramane o mare voce, dar studioul e locul unde-si poate demonstra cu adevarat maiestria. M-am uitat la ceas: la ora 23.17 a inceput concertul. Pentru mine. A renuntat Tate la headset si a inceput si el sa “sune”. Asta sa fi fost problema? Un rahat de headset??!! Nu cred, mai repede as zice ca Tate ar fi bine sa fie mai mult vocalist decat actor.

Avand in vedere ca nu-mi place Van Gogh, consider ca si decorurile de la concert au fost de toata jena. :) Si nu cadreaza deloc cu ce se canta, asa cum se intampla la ALICE COOPER sau KING DIAMOND. Nu m-a deranjat faptul ca s-a intarziat, ca s-a scurtat playlistul, ca unii comenteaza ca nu s- a auzit bine [asa se sonorizeaza o trupa de progresiv, fratilor!], m-a deranjat ca, din nou, trebuie sa ma intorc - e drept, cu foarte mare placere - la QUEENSRYCHE-ul de pe CD. Desi as mai vrea sa-l mai vad live pe DeGarmo - care ramane un maestro al maestrilor - si restul echipei, insa fara Geoff Tate. Insa stiu ca asta nu se poate. :lol: Asa ca am sa-l iubesc pe Tate, numai pe CD. Si cred ca, totusi, o sa mai am curajul sa mai merg la vreun concert QUEENSRYCHE…

Up the UNDERGROUND!

Posted in Concerts, News, Rock, frate!!! cu etichete, , , , , , on 26 iunie 2008 by Krudd Report

Cea de a 2-a editie a festivalului-concurs “Maximum Rock - Suport Pentru Underground” se va desfasura in data de 25 octombrie 2008, la Cluj-Napoca, in Irish & Music Pub, au anuntat astazi, printr-un comunicat, organizatorii - Promusic Prod.

Scopul principal al acestui festival este de a promova si sprijini tinerelor formatii rock. Castigatorii vor primi premii în obiecte - in valoare de peste 3000 euro - dar si în ore de studio.

Inscrierile vor avea loc in perioada 10 iulie - 15 septembrie a.c., la adresa maximumrock@promusicprod.ro . Dupa confirmarea inscrierii, trupele vor trimite materiale audio [maximum 3 piese], pentru a intra in faza de preselectie a concursului.
Dupa preselectie - care se va desfasura în perioada 20-30 septembrie - în finala vor intra 8 formatii. Clasamentul final al concursului va fi alcatuit de catre juriu si votul publicului prezent, în proportii de 50-50%.

Presa, firmele si institutiile interesate sa sprijine acest eveniment sunt rugate sa trimita un mail la adresa maximumrock@promusicprod.ro .

Informatii oficiale la http://www.promusicprod.ro/mrfest/category/mr-fest-2008

Saga celor de la VOS, la free download

Posted in Metal, News, Rock, frate!!! cu etichete, , , , on 23 iunie 2008 by Krudd Report

 

Ca si multe alte formatii, a sosit vremea celor de la VOICES OF SILENCE  sa recurga - pentru o mai buna promovare - la „metoda” internet. Adica sa-si lase albumul la download mocca, asa cum anunta printr-un comunicat.

Iata comunicatul integral:

Formaţia clujeană de poetry metal VOICES OF SILENCE a decis să lanseze noul material discografic intitulat „The Human Saga” pe internet.

Astfel, Voices of Silence a ajuns la un acord comun cu cu casa de discuri Promusic Prod. din Cluj Napoca să se rezilieze contractul semnat cu acesta, şi a ales calea de distribuţie şi promo pe calea internetului. VOS speră că prin acest mijloace să aibă un promo puternic atât în ţară, cît şi în străinătate.

Albumul conceptual autoprodus ce conţine 11 piese a fost înregistrat în cursul lunilor martie-aprilie în studioul Mesaj din Cluj-Napoca, inginer de sunet K. Nimrod.
1. The Human Saga
2. Daedalus Son
3. Without a Cause
4. Agressione
5. Favorite Fear
6. Die Sonne Scheint Noch
7. Hungry for Life (feat K. Nimrod)
8. Another Dream
9. Gates of Paradise
10. Back to life
11. The Grand Illusion

K. Nimrod fostul chitarist al formaţiei ALTAR figurează şi ca invitat într-una dintre piese „Hungry for Life”. Tot în calitate de invitaţi apar în piesa „The Human Saga” şi corul studenţesc „Visszhang” din Cluj-Napoca, dirijat de Ercsey-Ravasz Francisc.
Materialul a fost masterizat în studioul Mastervargas din New York, USA.
Începând de luni, 23 iunie, 2008, cele 11 piese pot fi ascultate şi descărcate gratis de pe pagina web a formaţiei: www.voicesofsilence.ro.
De asemenea alte informaţii despre VOS şi noul album se pot obţine şi de pe pagina myspace: www.myspace.com/voicesofsilence

VOICES OF SILENCE urmează să susţină live albumul prin câteva concerte de lansare în ţară.
VOS de asemenea anunţă fanii trupei că materialul va fi editat în curând şi pe suport CD,dar într-o ediţie limitată.

Pentru mai multe detalii, ii puteti contacta membrii formaţiei la:
Andrei Varga (voce): andrei_varga@yahoo.com, tel: 0744 771268
Vincze Szabi (chitara): dr_vincze@yahoo.com, tel: 0740140521
Ercsey-Ravasz Feri (claviaturi): kashunator@yahoo.com, tel: 0752 093930
sau la adresa de email: voices_of_silence@yahoo.com.

VOS
Cluj Napoca, 2008-06-23


Avion branduit ;)

Posted in Concerts, News, Rock, frate!!! cu etichete, , , , , , on 18 iunie 2008 by Krudd Report

Pentru cine a citit articolul de ieri, azi venim cu o completare, oarecum la tema: avionul cu care barosanii de la MAIDEN pleaca in turneu. Un Boeing 757. N-as fi stiut de existenta acestuia, daca prietena Fana [deh, cine lucreaza la avioane stie] nu mi-ar fi semnalat. Puteti sa vedeti acest avion in diverse “pozitii” pe siteul www.airliners.net

Avion cu motor, vine Dickinson in zbor? :)

Posted in Concerts, Metal, Rock, frate!!! cu etichete, , , , on 17 iunie 2008 by Krudd Report

In minunata revista Metal Hammer [editia in lb. engleza] din luna martie 2008, se afla la loc de cinste – adica intr-un loc foarte bun ca expunere, pagina de dreapta, sus - o stire care ne demonstreaza ca daca nu tot ce zboara se mananca, uneori ceea ce zboara iti poate da de mancare [adica show me the money]. :)

Mr. Bruce Dickinson, cunoscut de majoritatea fanilor IRON MAIDEN drept cel mai celebru solist al formatiei lor preferate :) , are o companie aviatica. In revista citata, se anunta faptul ca la cateva concerte din turneul din 2008 al IRON MAIDEN, compania lui Bruce executa zboruri de placere [???] pentru fani. In oferta se specifica ca plecarile sunt din UK, in lista de orase figurand si ceea ce noi, romanii, numim capitala - Bucuresti.

Excursia ar costa ceva in jur de 450 de euro in care, pe langa zborul propriu-zis [fara taxele de aeroport sau asigurare], este inclus biletul pentru concert, transportul de la aeroport la sala si retur si poate o ciunga in avion.

Desi chestia asta era anuntata de foarte mult timp, in luna martie erau deja sold out ofertele pentru Varsovia si Praga. De Bucuresti, nicio vorba. Nici macar din partea organizatorilor concertului de pe Cotroceni, care ar fi putut folosi acest lucru ca instrument de promovare, mai ales ca, ATENTIE!, la mansa avionului va fi, ladies and gentlemen, insushi-dansushi, domnu’ Dickinson…

Da, asa scrie la revista. Bruce va chilota avionul, insa doar la intoarcerea de la concert. Managerii si agentia de booking vor sa fie 100% siguri ca Bruce ajunge la fiecare concert, cu un avion care nu e pilotat de el. Dupa ce se termina concertul, pilotul Bruce are drept de zbor… :)

Toate ca toate, insa avionul de pasageri al companiei lui Dickinson se numeste Flight 666… :lol:

Siiiiiiiiiiiix, Siiix, Siiix/The number of the beast :) si multe aplauze pentru pilot, dupa aterizare.

SATANOCHIO - Pachet de lux!!!

Posted in News, Rock, frate!!! cu etichete, , , , , , , , on 16 iunie 2008 by Krudd Report

Stocul de tricouri „izvorate” din ultimul produs discografic SATANOCHIO, „Vagrant Matter Heritage”, este aproape de SOLD OUT!

Ultimele 6 (sase!!!) tricouri fac obiectul unui pachet de lux, aparut in urma unui deal special incheiat cu magazinul New Rock din Bucuresti! Pachetul contine un tricou, un CD promotional cu EP-ul „Vagrant Matter Heritage”, stickere si un patch SATANOCHIO.

Pentru cei care nu stiu inca, magazinul New Rock se afla pe str. Smardan nr. 37! Pretul acestui pachet este 60 ron.

Vineri 13, cu Judas si Nostradamus

Posted in Comments, Metal, Rock, frate!!! cu etichete, , on 13 iunie 2008 by Krudd Report

Motto: “Iuda avea amici ireprosabili” [nu stiu cine a emis propozitia, eu am facut copy/paste din status-ul de YM al unei prietene] ;)

Tot am ascultat JUDAS PRIEST in ultimul timp. Mai mult ca in alte dati pentru ca, deh, ma pregatesc si eu pentru 11 iulie, asa cum s-au pregatit teroristii pentru 11 septembrie: intens. Ca doar in atmosfera [concertului, of course] nu se intra cu una cu doua. Deosebirea dintre cele doua date de “11″ - si dintre mine si ei - este ca eu vreau sa explodez de bucurie… :)

Pentru ca astazi este vineri* si, pe deasupra, o data de 13, ma declar suparat!!! Pe Nostradamus. Omu’ asta a ghicit diverse. Insa pe mine ma enerveaza ca nu am putut afla din timp - din anticiparile/profetiile lui - ca ultimul album JUDAS PRIEST este so, so nashpa si o sa ma enerveze. [Pentru mine este foarte nashpa - subliniez asta pentru ca toti acei rockeri romanesti, care fac parte din Juriul Mondial de Evaluare a Albumelor si Formatiilor de Real Succes, sa nu-mi sara in cap ca as face afirmatii imperative. E doar parerea mea si mi-o respect. ;) ]

Dublul album “Nostradamus” m-a enervat triplu. Cred ca este cel mai comercial, la mod prostesc, material Judas; este cel mai anti-Judas concept album; si la unele parti este “cel mai” Black Sabbath album scos de Judas. :) Sunt deschis la nou, dar nu la retete deja folosite, scoase de la naftalina cu pretentii de noutate. Si la care Blabermautzi si Metalhamere fac reclama de genul “eagerly awaited”, „the mightily impressive track”. Shit!

Asa ca, pentru ziua de azi, vineri, 13 iunie 2008, ma declar „foarte” old school, si pun icisha un „Painkiller”.

* astazi, vineri, 13 iunie 2008, va avea loc si meciul Romania-Italia. Pe nicio agentie de presa nu a aparut vreun anunt a lui Nostradamus privind rezultatul. Mama Omida isi facea reclama la OTV…

Interviu cu PRO-PAIN la METALHEAD TV

Posted in Concerts, HardCore, News cu etichete, , , , , , on 12 iunie 2008 by Krudd Report

Interviu cu PRO-PAIN! Alte interviuri si nebunii de la concertul din 4 iunie, din club Fabrica gasiti la http://www.metalheadtv.com/TV59