Motto: Si am vazut cu ochii mei cel de al III-lea Reych => Queensryche 
Pentru mine QUEENSRYCHE ramane o trupa care “suna bine pe CD”. Nu ma pot alatura corului entuziastilor care spun ca acest concert a fost super, extra, beton, marfa, nemaintalnit etc, bla, bla. Pentru acest gen de oameni urmatorul concert va fi tot super, extra, beton, marfa, nemaintalnit etc, bla, bla. N-am nimic impotriva carpe diem, insa prefer sa fiu mai rezervat cand impart epitete sau cand arunc superlative. O sa fiu iar impotriva trendului, dar stiu prea bine, de la televizor, cat de mult ne ocupa timpul faptul ca traim in Romania. 
Este al treilea concert QUEENSRYCHE la care particip. Primul, in 1991, in acel celebru - pentru multi rockeri romani - Monsters Of Rock de la Budapesta, a fost o dezamagire crunta in ceea ce priveste prestatia nu a trupei QUEENSRYCHE, ci a lui Geoff Tate. Recunosc ca interesul meu major de atunci a fost sa vad METALLICA si AC/DC. Ascultasem pana la demagnetizare casetele cu “Operation: Mindcrime” si “Empire” si mare mi-a fost dezamagirea cand am dat peste un Geoff Tate care a falsat in mod repetat… Insa restul echipei a sunat brici, cu un Chris DeGarmo impecabil. Mi s-a parut ca Tate era un tanar aspirant la actorie, care incerca sa treaca proba de admitere. Iar in comisia de admitere erau eroii din filmul [parca] “BD in alerta”, “neinduratorii” Trandafir, Patraulea si Gogu, care l-au trecut doar ca avea pile la partid.
Episodul doi s-a petrecut in 2004, cand QUEENSRYCHE a deschis pentru JUDAS PRIEST. Mi-am zis ca in 1991 eram mai mic, n-am vazut/auzit bine si eram focusat pe alte trupe. Trecusera ceva ani, ascultasem multe muzici, participasem deja la multe alte mari concerte si, sa zic asa, capatasem ceva experienta. Insa pentru mine, cea de-a doua “descalecare” in fata QUEENSRYCHE n-a fost diferita cu nimic fata de prima. Asa ca, copy/paste: … si mare mi-a fost dezamagirea cand am dat peste un Geoff Tate care a falsat in mod repetat… Insa restul echipei a sunat brici, cu un Chris DeGarmo impecabil. Mi s-a parut ca Tate era un tanar aspirant la actorie, care incerca sa treaca proba de admitere…
Episodul trei, cel de ieri, mi-a lasat aceeasi impresie ca si precedentele, cu exceptia - MAREA exceptie - ca Tate nu a mai falsat ca “in vremurile de altadata”. Insa a ramas acelasi cabotin. Cabotin, cabotin, dar un cabotin mediocru. Ramane o mare voce, dar studioul e locul unde-si poate demonstra cu adevarat maiestria. M-am uitat la ceas: la ora 23.17 a inceput concertul. Pentru mine. A renuntat Tate la headset si a inceput si el sa “sune”. Asta sa fi fost problema? Un rahat de headset??!! Nu cred, mai repede as zice ca Tate ar fi bine sa fie mai mult vocalist decat actor.
Avand in vedere ca nu-mi place Van Gogh, consider ca si decorurile de la concert au fost de toata jena. Si nu cadreaza deloc cu ce se canta, asa cum se intampla la ALICE COOPER sau KING DIAMOND. Nu m-a deranjat faptul ca s-a intarziat, ca s-a scurtat playlistul, ca unii comenteaza ca nu s- a auzit bine [asa se sonorizeaza o trupa de progresiv, fratilor!], m-a deranjat ca, din nou, trebuie sa ma intorc - e drept, cu foarte mare placere - la QUEENSRYCHE-ul de pe CD. Desi as mai vrea sa-l mai vad live pe DeGarmo - care ramane un maestro al maestrilor - si restul echipei, insa fara Geoff Tate. Insa stiu ca asta nu se poate. 
Asa ca am sa-l iubesc pe Tate, numai pe CD. Si cred ca, totusi, o sa mai am curajul sa mai merg la vreun concert QUEENSRYCHE…
