Arhivă pentru categoria Concerts

Muzica buna la TVR Cultural si la Garana

Posted in Concerts, News, Rock, frate!!! cu etichete, , , , on 17 iulie 2008 by Krudd Report

EMISIUNI REMIX  - RELUARI GRILA DE VARA

20 iulie, ora 17.00, TVR CULTURAL: Integrala “MONDIAL, o romanta cu ecou… si bibelou” in care au fost stranse toate filmarile celebrului grup pop-rock romanesc (gasite pana la data realizarii documentarului), cu maxima popularitate in anii anilor ‘60-’70.

Intervievatii (membri ai trupei  de-a lungul deceniilor) Filip Merca, Romeo Vanica, Vlad Gabrielescu,  Doru Tufis, Mihai Cernea, Mircea Dragan, Mihai Constantinescu,  Laurentiu Toma (director cultural al Clubului 303 unde s-a nascut  practic formatia, in 1966) si Harry Coradini puncteaza istoria si  toata atmosfera timpului. Sunt reunite opt melodii filmate in acei ani de TVR, secvente inedite de Mirel Leventer de la Festivalul CLUB A ‘71, un concert din 1975 (Sala Sporturilor din Bucuresti, cu un repertoriu rock progresiv mai putin cunoscut al trupei!), alte fotografii si imagini in miscare de la Casa de Cultura a Studentilor (si Club A) realizate de Emilian Urse (respectiv Mirel Leventer), imagini de la patru dintre reunirile de dupa 1998. Sunt evocati membri MONDIAL mai putin cunoscuti sau disparuti între timp (Florin Dumitru, Nicolae Enache, Cornel Liuba, Iuliu Merca), dar in primul rand  charismaticul solist, vocea inegalabila Gabriel Dragan caruia i-au  fost dedicate festivalurile - concurs din 1998 si 2002.

FESTIVALUL DE JAZZ DE LA GARANA ARE LOC IN ACEST WEEKEND

A 12-a editie a Festivalului de Jazz de la Garana se va desfasura in acest weekend, pe 18-20 iulie.

Lista participantilor este impresionanta: Djabe (Ungaria) and Steve Hackett - cel mai important grup de jazz-rock din Ungaria; Miroslav Vitous and The Mediteranian Meeting - un nou grup al celebrului membru fondator al grupului Weather Report, alaturi de mari muzicieni italieni; Yellow Jacketts feat. Mike Stern (SUA) - unul dintre cei mai valorosi chitaristi ai lumii alaturi de legendarul grup de jazz-rock, aflat in turneul aniversar de 25 de ani de la infiintare; Victor Wooten Group (SUA) - unul din cei mai valorosi basisti din toate timpurile, de trei ori declarat cel mai bun basist al lumii, intr-un proiect alaturi de fratii sai si de o mare vocalista; Charles Lloyd Duo with Jason Moran (SUA) - muzician de legenda, unul dintre cei mai importanti ai jazzului din toate timpurile; Dominique Di Piazza & Horea Crisovan Project (Franta/Romania) - Crisovan, cel mai talentat chitarist din Romania, alaturi de legendarul basist de pe discurile lui John McLaughlin; Harry Tavitian and Orient Expres (Romania/Ungaria) - cel mai bun proiect romanesc al ultimilor ani, de aceasta data cu un important aport international; Jaroslav Smietana Quartet (Polonia) - chitarist de anvergura europeana, cel mai prolific muzician polonez, cu peste 80 aparitii discografice; Lars Danielsson feat. Leszck Moszdzer (Suedia) - basist, compozitor, producator european in proiectul “Passodoble” - a cucerit premiul Grammy in 2007; Lithuanian Jazz Trio (Lituania) - trei mari artisti din jazzul baltic,cel mai valoros grup din Lituania; Nightlosers (Romania) - cunoscutul grup de etno-blues al Romaniei.

RETRO CLIP LA TVR Cultural

Intre 21 si 25 iulie veti putea urmari zilnic, de la ora 18.55, clipul STEPAN PROJECT - “Pasarea maiastra” (melodie compusa de muzicianul timisorean Ilie Stepan in memoria lui Constantin Brancusi, aparuta pe dublu CD-ul “Undeva in Europa - 2001) / clipul remixeaza imagini de arhiva (pescuit pe lacul Razelm si pe Marea Neagra in 1970) si din Delta (tabara de creatie “Stuf Reed” - Murighiol, 2004).

Judas vs Manowar , via Ross Barbos

Posted in Concerts, Metal, Rock, frate!!! cu etichete, , , , , on 16 iulie 2008 by Krudd Report

Motto: Gica Hagi si Cosmin Contra sunt doua nume mari in fotbal. Eu as vrea sa fiu Gica Contra…

Am plecat cu “teama” la concertul JUDAS PRIEST. Mi-e era frica sa nu cante prea mult - asa cum au amenintat - din deceptia numita “Nostradamus”. Ba mai mult, in 2004, am vazut la Budapesta un JUDAS cu un Halford ezitant, vizibil blazat. Probabil varsta…

In schimb, pe 11 iulie 2008, la Bestfest AfterShock, am vazut o TRUPA, JUDAS PRIEST, magistrala!!! Iar Halford a fost - scuzata-mi fie compartia - ca Dica: nu face nimic tot meciul, insa are momente de glorie! Si se bazeaza pe echipa, iar la JUDAS cand se vorbeste de echipa se vorbeste de cei doi capitani de echipa, KK Downing si Glenn Tipton.

S-au revarsat cuvinte de lauda despre acest concert, atat live - din piepturile si inimile celor peste 10.000 de spectatori - cat si dupa, pe hartia de ziar, in eter sau in lumea virtuala. JUDAS PRIEST trebuia sa-si respecte blazonul si a facut-o. Pentru astfel de megatrupe, a canta bine e un lucru atat firesc incat, ca intr-o estetica a uratului, le-am putea gasi scuze pentru o prestatie mai putin ok.

Organizarea buna a acestui concert, berea din belsug, intalnirea cu prietenii, au fost factorii care au facut, pentru mine, o zi foarte reusita. Doua “probleme” mari au atentat la propria beatitudine. Si n-am folosit intamplator acest cuvant, deoarece primele trei litere si berea rece, m-au trimis de mai multe ori in locul de unde am facut poza de mai jos. ;)

Faptul ca am ales acel “minunat” subiect de poza se datoreaza lui Ross The Boss. Asa cum a cantat el lautariile de la Manowar, asa si eu, pishandu-ma impotriva curentului [de opinii favorabile], ii dedic aceasta poza, pe care cred ca o merita cu prisosinta. Pe nu stiu ce forum, cineva i-a zis Ross Barbos, lucru la fel de penibil ca si prestatia [trupei] individului. Cea mai penibila aparitie live pe care am vazut-o eu, in materia de ceea ce se pretinde de a fi trupa/muzician cu staif. Un nevertebrat mai mare n-am vazut! Sa incerci sa canti melodii “originale” si sa suni ca dracu’ si apoi s-o dai pe “dedicatii” de la Manowar, ca sa stie lumea ca ai fost intemeietor. Da, taica, ai fost!!! Fuse-fuse si se duse. Daca ai coloana vertebrala faci ceva mai pizdos decat Manowar [ceea ce nu e foarte greu!!!]. Dar Ross The Boss a fost mai mult “os”, decat… I-au lipsit chilotii de blana luati peste pantalonii de piele. M-a speriat teribil reactia entuziasta a publicului la interpretarea “monowaristica”, desi initial m-am bucurat ca sunt “deosebit” si nu-mi place chiar tot ce place multimii. :D

Oricat de anti-manowar as fi, nu pot sa nu salut si sa admir abilitatea celui care i-a adus pe acesti trisiti, Ross The Boss & gashca, sa cante in deschiderea JUDAS PRIEST, tocmai intr-un an in care echipa mare de la Manowar ar fi trebuit sa vina in Romania, dar n-a fost sa fie. A fost un bun buzz pentru o descindere care va sa vina, desi in deschidere nu cred ca va putea fi vreun cover band MAIDEN sau JUDAS. In combinatia Manowar n-ai loc sa iei niciun pumn de cei care fac parte din afacerea lor, Rhapsody Of Fire si Holyhell. Dar mai stii? Showbiz is business and business is good! :lol:

Ca tot am pomenit de deschidere, n-am ajuns sa-i vad pe Wisdon, insa THUNDERSTORM au fost foarte-foarte tari! Cred ca a fost concertul vietii lor [de pana cum!!!]. M-am bucurat ca romanii nostri au avut atitudine, au cantat foarte bine, au avut un sunet beton [felicitari Costine!], o reactie destul de buna din partea celor vreo 500 de oameni care au stat sa-i vada in soarele arzator si, foarte important, pasul profi pe care l-au facut avand la merch tricou si CD. BRAVO!

Cateva poze de la minunatul concert din 11 iulie a.c. Click pe view all images la http://kruddreport.wordpress.com/2008/07/12/judas-au-rulat

TESTAMENT pe aeroportul din Cluj Napoca

Posted in Concerts, Metal, News, Rock, frate!!! cu etichete, , , , on 13 iulie 2008 by Krudd Report

La aceasta ora, membrii formatiei TESTAMENT si echipa lor se afla, bine-mersi, in aeroportul din Cluj Napoca. Asteapta o cursa Lufthansa, care va pleca la ora 12:30. Noi avem oameni in teritoriu, asa ca stim cum sta treaba :lol:

Chuck Billy&co au ajuns inca da la ora 8:30 AM pe aeroportul clujean. “Am venit din California pana la Sibiu, unde am cantat o ora, iar acum asteptam sa zburam spre Munchen, de unde vom lua o alta cursa, spre California. Am fost treziti de la hotel la ora 5:30 AM si am venit aici, in cel mai mic aeroport pe care l-am vazut vreodata”, i-a spus Chuck Billy unei Fane. ;)

Ce credeti ca au facut baietii in aeroport? Au citit din Biblie, au conspectat din Kant sau o dezlegat rebus? No, no. no. Au baut bere (multa Carlsberg) si si-au cumparat din oras sacose cu hamburgeri din aia, americanesti, care mancati in mod repetat te fac sa ajungi la peste 100 de kile, precum Chuck Billy.

Dupa cum stiti, TESTAMENTarii au cantat ieri, 12 iulie, la Festivalul Rockin Transilvania din Sibiu.

* * *

Later edit:

TESTAMENT au fost premiati, luna trecuta parca, de revista Metal Hammer cu un Golden God, pentru ca au zamislit albumul anului, “The Formation Of Damnation”. Asta o stie toata lumea.

Mie mi-a atras atentia faptul ca afalti la Londra, Chuck si gasca au fost atrasi intr-o capcana: in redactia “Playboy” din capitala perfidului Albion. Dovada sta in aceasta poza luata de la sursa.

Acum imi explic de ce TESTAMENTarii s-au dedat la alte lucruri, mai pamantesti, decat sa citeasca din Biblie, sa conspecteze din Kant sau sa dezlege careuri, fie ele tematice. ;)

Judas au rulat!

Posted in Concerts, Hard & Heavy, Rock, frate!!!, festival cu etichete, , , , on 12 iulie 2008 by Krudd Report

JUDAS PRIEST AU RULAT! Dupa ce o sa trec [cu bine] de starea euforica provocata de concert si de berea bauta ;-) , o sa revin asupra acestui concert. O sa revin si cu miere si cu fiere :-)

Cateva poze de la minunatul concert de aseara. Click pe view all images

Haida-ha la Maramu’… Nu ratati EWF 2008!

Posted in Concerts, Rock, frate!!! cu etichete, , , , , , on 10 iulie 2008 by Krudd Report

Afisul editiei din 2008 a EAST WEST FEST a fost definitivat de curand. Se stiu toate trupele care vor evolua in zilele de 8, 9 si 10 august pe scena amplasata in sala de sport a Liceului “Ion Ionescu de la Brad” din Seini, Maramures.

Highlights-urile EWF 2008 sunt prezenta excelentei trupe franceze ETHS, a germanilor de MACHINEMADE GOD si a ungurilor de la SUPERBUTT.

Iata trupele, programarea pe zile urmand a fi definitivata in curand:

Eths (Franta)
Superbutt (Ungaria)
Machinemade God (Germania)
Insane (Ungaria)
Implant Pentru Refuz
Dedicated to (Austria)
Nuke (Ungaria)
Overgarven (Grecia)
Dirty Shirt
Legion
Guerrillas
NOM
Ultimu’ Nivel
Mushroom Story
Antidot
Halat Alb
Echoes From the Deep
Cronic
Smog
Aghast
Oana&Nr.4

Dand click pe numele fiecarei trupe, puteti gasi informatii despre fiecare si asculta cateva melodii.

Bilete:
- 20 lei/zi
- abonamente 3 zile: 50 lei (40 lei cu rezervare); rezervarile se fac AICI
http://www.eastwestfest.com/romana/rezervari.html

- camparea este inclusa in pret.

Mai bine pe CD, decat in Arene

Posted in Concerts, Metal, Rock, frate!!! cu etichete, , , , on 1 iulie 2008 by Krudd Report

 

Motto: Si am vazut cu ochii mei cel de al III-lea Reych => Queensryche :)

Pentru mine QUEENSRYCHE ramane o trupa care “suna bine pe CD”. Nu ma pot alatura corului entuziastilor care spun ca acest concert a fost super, extra, beton, marfa, nemaintalnit etc, bla, bla. Pentru acest gen de oameni urmatorul concert va fi tot super, extra, beton, marfa, nemaintalnit etc, bla, bla. N-am nimic impotriva carpe diem, insa prefer sa fiu mai rezervat cand impart epitete sau cand arunc superlative. O sa fiu iar impotriva trendului, dar stiu prea bine, de la televizor, cat de mult ne ocupa timpul faptul ca traim in Romania. ;)

Este al treilea concert QUEENSRYCHE la care particip. Primul, in 1991, in acel celebru - pentru multi rockeri romani - Monsters Of Rock de la Budapesta, a fost o dezamagire crunta in ceea ce priveste prestatia nu a trupei QUEENSRYCHE, ci a lui Geoff Tate. Recunosc ca interesul meu major de atunci a fost sa vad METALLICA si AC/DC. Ascultasem pana la demagnetizare casetele cu “Operation: Mindcrime” si “Empire” si mare mi-a fost dezamagirea cand am dat peste un Geoff Tate care a falsat in mod repetat… Insa restul echipei a sunat brici, cu un Chris DeGarmo impecabil. Mi s-a parut ca Tate era un tanar aspirant la actorie, care incerca sa treaca proba de admitere. Iar in comisia de admitere erau eroii din filmul [parca] “BD in alerta”, “neinduratorii” Trandafir, Patraulea si Gogu, care l-au trecut doar ca avea pile la partid.

Episodul doi s-a petrecut in 2004, cand QUEENSRYCHE a deschis pentru JUDAS PRIEST. Mi-am zis ca in 1991 eram mai mic, n-am vazut/auzit bine si eram focusat pe alte trupe. Trecusera ceva ani, ascultasem multe muzici, participasem deja la multe alte mari concerte si, sa zic asa, capatasem ceva experienta. Insa pentru mine, cea de-a doua “descalecare” in fata QUEENSRYCHE n-a fost diferita cu nimic fata de prima. Asa ca, copy/paste: … si mare mi-a fost dezamagirea cand am dat peste un Geoff Tate care a falsat in mod repetat… Insa restul echipei a sunat brici, cu un Chris DeGarmo impecabil. Mi s-a parut ca Tate era un tanar aspirant la actorie, care incerca sa treaca proba de admitere…

Episodul trei, cel de ieri, mi-a lasat aceeasi impresie ca si precedentele, cu exceptia - MAREA exceptie - ca Tate nu a mai falsat ca “in vremurile de altadata”. Insa a ramas acelasi cabotin. Cabotin, cabotin, dar un cabotin mediocru. Ramane o mare voce, dar studioul e locul unde-si poate demonstra cu adevarat maiestria. M-am uitat la ceas: la ora 23.17 a inceput concertul. Pentru mine. A renuntat Tate la headset si a inceput si el sa “sune”. Asta sa fi fost problema? Un rahat de headset??!! Nu cred, mai repede as zice ca Tate ar fi bine sa fie mai mult vocalist decat actor.

Avand in vedere ca nu-mi place Van Gogh, consider ca si decorurile de la concert au fost de toata jena. :) Si nu cadreaza deloc cu ce se canta, asa cum se intampla la ALICE COOPER sau KING DIAMOND. Nu m-a deranjat faptul ca s-a intarziat, ca s-a scurtat playlistul, ca unii comenteaza ca nu s- a auzit bine [asa se sonorizeaza o trupa de progresiv, fratilor!], m-a deranjat ca, din nou, trebuie sa ma intorc - e drept, cu foarte mare placere - la QUEENSRYCHE-ul de pe CD. Desi as mai vrea sa-l mai vad live pe DeGarmo - care ramane un maestro al maestrilor - si restul echipei, insa fara Geoff Tate. Insa stiu ca asta nu se poate. :lol: Asa ca am sa-l iubesc pe Tate, numai pe CD. Si cred ca, totusi, o sa mai am curajul sa mai merg la vreun concert QUEENSRYCHE…

Up the UNDERGROUND!

Posted in Concerts, News, Rock, frate!!! cu etichete, , , , , , on 26 iunie 2008 by Krudd Report

Cea de a 2-a editie a festivalului-concurs “Maximum Rock - Suport Pentru Underground” se va desfasura in data de 25 octombrie 2008, la Cluj-Napoca, in Irish & Music Pub, au anuntat astazi, printr-un comunicat, organizatorii - Promusic Prod.

Scopul principal al acestui festival este de a promova si sprijini tinerelor formatii rock. Castigatorii vor primi premii în obiecte - in valoare de peste 3000 euro - dar si în ore de studio.

Inscrierile vor avea loc in perioada 10 iulie - 15 septembrie a.c., la adresa maximumrock@promusicprod.ro . Dupa confirmarea inscrierii, trupele vor trimite materiale audio [maximum 3 piese], pentru a intra in faza de preselectie a concursului.
Dupa preselectie - care se va desfasura în perioada 20-30 septembrie - în finala vor intra 8 formatii. Clasamentul final al concursului va fi alcatuit de catre juriu si votul publicului prezent, în proportii de 50-50%.

Presa, firmele si institutiile interesate sa sprijine acest eveniment sunt rugate sa trimita un mail la adresa maximumrock@promusicprod.ro .

Informatii oficiale la http://www.promusicprod.ro/mrfest/category/mr-fest-2008

Avion branduit ;)

Posted in Concerts, News, Rock, frate!!! cu etichete, , , , , , on 18 iunie 2008 by Krudd Report

Pentru cine a citit articolul de ieri, azi venim cu o completare, oarecum la tema: avionul cu care barosanii de la MAIDEN pleaca in turneu. Un Boeing 757. N-as fi stiut de existenta acestuia, daca prietena Fana [deh, cine lucreaza la avioane stie] nu mi-ar fi semnalat. Puteti sa vedeti acest avion in diverse “pozitii” pe siteul www.airliners.net

Avion cu motor, vine Dickinson in zbor? :)

Posted in Concerts, Metal, Rock, frate!!! cu etichete, , , , on 17 iunie 2008 by Krudd Report

In minunata revista Metal Hammer [editia in lb. engleza] din luna martie 2008, se afla la loc de cinste – adica intr-un loc foarte bun ca expunere, pagina de dreapta, sus - o stire care ne demonstreaza ca daca nu tot ce zboara se mananca, uneori ceea ce zboara iti poate da de mancare [adica show me the money]. :)

Mr. Bruce Dickinson, cunoscut de majoritatea fanilor IRON MAIDEN drept cel mai celebru solist al formatiei lor preferate :) , are o companie aviatica. In revista citata, se anunta faptul ca la cateva concerte din turneul din 2008 al IRON MAIDEN, compania lui Bruce executa zboruri de placere [???] pentru fani. In oferta se specifica ca plecarile sunt din UK, in lista de orase figurand si ceea ce noi, romanii, numim capitala - Bucuresti.

Excursia ar costa ceva in jur de 450 de euro in care, pe langa zborul propriu-zis [fara taxele de aeroport sau asigurare], este inclus biletul pentru concert, transportul de la aeroport la sala si retur si poate o ciunga in avion.

Desi chestia asta era anuntata de foarte mult timp, in luna martie erau deja sold out ofertele pentru Varsovia si Praga. De Bucuresti, nicio vorba. Nici macar din partea organizatorilor concertului de pe Cotroceni, care ar fi putut folosi acest lucru ca instrument de promovare, mai ales ca, ATENTIE!, la mansa avionului va fi, ladies and gentlemen, insushi-dansushi, domnu’ Dickinson…

Da, asa scrie la revista. Bruce va chilota avionul, insa doar la intoarcerea de la concert. Managerii si agentia de booking vor sa fie 100% siguri ca Bruce ajunge la fiecare concert, cu un avion care nu e pilotat de el. Dupa ce se termina concertul, pilotul Bruce are drept de zbor… :)

Toate ca toate, insa avionul de pasageri al companiei lui Dickinson se numeste Flight 666… :lol:

Siiiiiiiiiiiix, Siiix, Siiix/The number of the beast :) si multe aplauze pentru pilot, dupa aterizare.

Interviu cu PRO-PAIN la METALHEAD TV

Posted in Concerts, HardCore, News cu etichete, , , , , , on 12 iunie 2008 by Krudd Report

Interviu cu PRO-PAIN! Alte interviuri si nebunii de la concertul din 4 iunie, din club Fabrica gasiti la http://www.metalheadtv.com/TV59