Ce-am facut in primii 5 ani? vs DJ-ii tineretii

Azi, pe mess, in deja obisnuitele contre amicale cu D.A., despre muzica, black/prog , iaca imi aduc aminte [iar] de perioada de imediat dupa Revolutie. Ma refer la primii 3-4 ani. Vremuri cand la radio – mai ales la postul national, mult timp singurul alergator pe turnanta – se slobozisera baierele muzicii occidentale. Insa majoritatea DJ-ilor puneau muzica pe care o stiau ei. Cam aceeasi.

In vremurile comuniste sursele de muzica si de informatii erau cam aceleasi, asa ca educatia gusturilor muzicale era de multe ori ca o strada cu sens unic. “Strada” pe care au circulat multi, chiar daca trecuse ceva vreme de la momentul decembrie 1989. “Astea sunt cele mai bune trupe, cele mai bune albume, cele mai bune stiluri sau subgenuri muzicale, pentru ca asa e si in occident, n-ai de unde sa stii ca poate nu ascultai Vocea Americii sau Europa Libera” – astea au fost, multi anii, o parte din replicile tocite ale unor DJ de radio pe care am avut posibilitatea sa-i cunosc dupa ce am aterizat, in septembrie ‘91, in Bucuresti.

In seri de bere sau vodca, la Gradinita – templul rockerilor la aceea vreme – n-am auzit decat manifestari de intoleranta: aia sunt cei mai buni, nu ailalti. Cand esti tanar, esti influentabil, mai ales era vorba de niste DJ pe care nu i-ai ascultat decat la radio, iar “onoarea” de a fi comesean cu ei echivala cu o inregimentare fara echivoc in zona lor ideologica. I-am stimat si inca ii mai stimez pe acei Dj’s, pentru ca [si] datorita lor am ajuns sa-mi cultiv propriile gusturi muzicale. DJ’s pe care – in marea lor majoritate si spre marea mea fericire – i-am si uitat.

A “stii muzica” insemna la aceea vreme sa te inchini la ceea ce-ti spuneau DJ-zeii ca era bun, ca asa era “afara”, “ca aia stiu mai bine”, ca doar nu au fost comunisti ca noi. E drept ca m-a luat vartejul si pe mine, mai ales ca eu ii consideram zei pe acei formatori de opinie, fara sa-mi dau seama ca ei au fost pentru mine ceea ce a devenit MTV-ul pentru o alta generatie: asculti ce-ti dau, pentru ca asta produce industria; iti place ce-ti dau eu, ca de aia difuzez de 100 dee ori pe zi melodia cutare sau trupa cutare…

Am fost indoctrinat cu Wind Of Change-ul celor de la SCORPIONS. A fost e perioada in care la radio, la tv, in carciuma, la petreceri, la dracu’, la tatsu’, aceasta melodie era in overdoubledose. Ajunsesem la “performanta” de a stii toate intonatiile vocii lui Klaus Meine si eram urmarit de melodie, fie ca deschideam frigiderul sau trageam apa la toaleta. Fara sa depaseasca heavy rotation-ul lui Wind Of Change, o alta piesa m-a tocat pe calea undelor: Kayleigh. Mult timp n-am stiut cine o canta si nici n-am vrut sa aflu. Mai tarziu am aflat ca apartine MARILLION.

Azi, prietenul D.A., mi-a adus-o aminte. Chiar daca este o melodie reusita, tot n-as avea curajul s-o ascult de mai multe ori. O consider acum ca un fel requiem dedicat “memoriei” tineretii mele de ascultator de rock si metal. Tineretea mea, cu o trupa nu tocmai tanara…

Si pentru ca persoanele care ma cunosoc stiu ca-mi plac antitezele, mai jos bag o alta piesa care imi place foarte mult, cu una dintre trupele despre care am auzit recent, dar care deja face parte din categoria de formatii care imi binedispun maturitatea [oare?] de ascultator de rock si metal. Poate fiecare s-a batut la un moment dat cu un urs. Daca nu, are tot timpul …:D